6 Risipa alimentară reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale societății moderne în momentul de față. Pentru a recupera o parte din valoarea mâncării ce se aruncă, Pizza Hut…

Risipa alimentară, una din „bolile” românului

Risipa alimentară, una din „bolile” românului

6

Risipa alimentară reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale societății moderne în momentul de față. Pentru a recupera o parte din valoarea mâncării ce se aruncă, Pizza Hut România a lansat inițiativa Replate Waste – un proiect derulat în parteneriat cu Shutterstock.

Scopul principal al proiectului este de a contribui la revalorificarea resturilor rămase în restaurante, dar şi de a aduce în atenția publicului larg situația actuală cu care ne confruntăm în privința risipei alimentare, impulsionând în același timp gradul de implicare al clienților.

Astfel, Pizza Hut încearcă să se implice activ în identificarea unor soluții creative pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestui fenomen aflat într-o continuă dezvoltare.

Pentru risipa alimentară se caută, la nivel global, identificarea celor mai eficiente metode prin care poate fi prevenită. La nivelul Uniunii Europene se impune reducerea risipei alimentare la jumătate până în 2030.

Conform celor mai recente date disponibile, risipa alimentară la nivelul UE ajungea, în 2014, la 100 de milioane de tone, dintre care peste 5 milioane de tone de alimente ajung în fiecare an în gropile de gunoi din România.

În România, la nivel individual, se cheltuie, în medie, 40% din venituri pe mâncare, în timp ce în Franța se cheltuie 14%, iar în Elveția 10%. Cu toate acestea, se estimează că fiecare român risipește aproximativ 250 de kilograme de mâncare anual, fie că sunt resturi din restaurante, ceea ce nu se vinde în magazine sau ce aruncă fiecare persoană acasă.

Mecanismul pe care campania Replate Waste îl propune este simplu: împreună cu un food stylist și un fotograf profesionist, mâncarea lăsată în farfurii de către clienți, în restaurantele Pizza Hut, este rearanjată și fotografiată. Imaginile rezultate sunt apoi urcate pe Shutterstock și pot fi achiziționate de către oamenii din întreaga lume. Suma strânsă astfel este donată integral către HOSPICE Casa Speranței, pentru ajutarea persoanelor care trăiesc cu o boală incurabilă.

„Ca operatori în domeniul food service, reducerea risipei alimentare reprezintă pentru noi un punct important, care se regăsește pe agenda strategică a companiei. Am început prin demararea campaniei Replate Waste, un proiect inedit prin care ne dorim să-i inspirăm și pe alții să adere la inițiativa noastră de a identifica soluții cu impact real în prevenirea acestei probleme. Prin lansarea inițiativei, împreună cu partenerii de la Shutterstock, ne-am unit forțele pentru a atrage atenția clienților restaurantelor noastre, dar nu numai, despre faptul că se irosește o cantitate mare de alimente atât la nivel global, cât și în România. Am ales să contribuim în mod direct la susținerea organizației HOSPICE Casa Speranței, cu care avem un parteneriat în derulare, în speranța că, în viitor, vom putea extinde proiectul, susținând și alţi parteneri,” a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Pizza Hut România. 

 

Fotografiile pot fi vizualizate pe website-ul http://replatewaste.ro/ și pot fi achiziționate direct de pe platfoma Shutterstock.com. Odată cu demararea campaniei, Pizza Hut România lansează și documentarul care urmărește evoluția inițiativei Replate Waste prin ochii tuturor celor care au contribuit la acest proiect și spune povestea din spatele risipei alimentare din perspectiva unuia dintre cei mai mari operatori din domeniul food service din țara noastră:  http://bit.ly/2jfty00.  

6

Leave a Reply