5 Ca orice concediu, vine și vremea întoarcerii acasă și, ca un ultim popas, am hotărât să îl facem în Skopje, Macedonia, în speranța savurării preparatelor locale. Am avut la…

Preparate locale în Skopje, Macedonia

Preparate locale în Skopje, Macedonia

5

Ca orice concediu, vine și vremea întoarcerii acasă și, ca un ultim popas, am hotărât să îl facem în Skopje, Macedonia, în speranța savurării preparatelor locale. Am avut la dispoziție două ore să descoperim o parte din surprinzătorul oraș și am l-am luat la pas.

Prima oprire a fost în centru, unde am dat peste o parte din bazarul orașului. Pentru că era deja seară, nu am avut prea multe de văzut acolo, așa că ne-am așezat la o terasă din apropiere, Destan. Nu am dat mare atenție inițial, dar ne-a atras mirosul de ”mici locali” vorba unei doamne din grup.

Preparate locale în Skopje, MacedoniaAșa că nu a durat mult până ne-am hotărât să poposim acolo și să ne înfruptăm din preparatele lor tradiționale. Bineînțeles, lumea a optat pentru kebap care a venit însoțit de o garnitură de ceapă și ardei verzi copți. A fost pentru prima dată când am mâncat ardei verzi mari cât cei kapia, dar iuți precum cei bulgărești. O nebunie de arome și texturi.

Dar, ca de obicei, eu comand cu totul și cu totul altceva. Și de această dată, la fel. Dacă grupul a luat același fel de preparat, eu am vrut să fiu mai cu moț așa că am ales un soi de burger cu brânză numit shopska. Am aflat de abia când a venit nota de plată că era tot pleskovica, așa cum comandasem și la începutul călătoriei prin Macedonia, la Ohrid.

A fost un burger crocant la exterior și fraged la interior, la fel ca primul. Bine, un plus, l-a avut și datorită brânzei topite. Dar burgerul acesta era mult mai bine asezonat, cu o aromă care îți gâdila papilele gustative. Cred că aș fi fost în stare să mănânc cel puțin doi. 🙂

Garnitura a fost una simplă: câteva felii de castravete, roșii, ceapă și o mână de cartofi prăjiți. Și zău că nu cred că erau din aceia congelați. Prea erau gustoși și gătiți exact ca la carte. Crocanți la exteriori și fragezi la interior! Cred că acesta a fost laitmotivul serii. Cel puțin din punctul meu de vedere 🙂

Și ca totul să fie perfect, am comandat și un desert tradițional, trilece. Ceva mai delicios, savuros, gustos nu îmi amintesc să fi mâncat recent. Nu știu din ce anume era pregătit, cert e că nu era prea dulce, dimpotrivă. Era un desert fresh ce semăna cu acea cremă de zahăr ars de prin părțile noastre, dar care avea o textură aparte. A fost exact ce aveam nevoie ca să ”spele” iuțeala ardeiului.

Dacă aveți drum prin Skopje, nu ratați terasa restaurant Destan, mai ales că pentru patru persoane, adică trei porții de kebap a câte 10 bucăți – inclusiv garniturile – cu două porții de cartofi prăjiți, o porție de shopska, un desert și trei beri locale, nota de plată a fost una chiar de bun simț. 1590 de dinari, asta însemnând 26,5 euro.

Și credeți-mă că a meritat fiecare bănuț.

Iubiţi mâncarea, ea hrăneşte şi spiritul!

P.S. Dacă aveţi reţete pe care vreţi să le împărtăşiţi cu ceilalţi pasionaţi de bunul gust, îmi puteţi scrie pe adresa de e-mail adelina.barbu@magicaltaste.eu

5

Leave a Reply