0 Vara, dacă nu facem grătare, pregătim salate de tot felul, una dintre ele fiind salata mexicană cu tortilla. Nu vă speriaţi că nu va putea fi consumată şi de…

Salată mexicană cu tortilla

Salată mexicană cu tortilla

0

Vara, dacă nu facem grătare, pregătim salate de tot felul, una dintre ele fiind salata mexicană cu tortilla. Nu vă speriaţi că nu va putea fi consumată şi de cei mici. Iuţeala specifică acestor tipuri de reţete lipseşte cu desăvârşire.

Asta nu înseamnă că nu putem adăuga noi dacă suntem pasionaţi de o pişcătură uşoară pe limbă.

Tot ce trebuie să facem este să avem la îndemână cam 300 de grame de ciuperci, 500 de grame de porumb din conservă sau, pentru că este perioada lui acum, putem să îl fierbem, după care să îndepărtăm boabele suculente de pe ştiulete.

Mai avem nevoie de două ouă, o ceapă, două roşii, pătrunjel după bunul plac, sucul de la o lămâie, 200 ml ulei de măsline, sare, piper proaspăt măcinat şi o pungă de lipii de porumb.

În primul rând, ne ocupăm de ciuperci. Le curăţăm bine, le spălăm şi le punem la fiert în apă cu sare şi o lingură de oţet sau lămâie ca să nu se înnegrească şi să rămână albe şi frumoase. Le lăsăm aproximativ un sfert de oră, apoi le tăiem felii.

În acelaşi timp, punem la fiert un ou. Îl folosim la pregătirea maionezei împreună cu un gălbenuş crud, puţin suc de lămâie, sare şi ulei…mult ulei. Sfatul meu este să o pregătim noi, din ingrediente simple şi să nu trişăm mergând în market şi cumpărând-o.

Într-un bol suficient de mare, punem boabele de porumb, ceapa tăiată julien, roşiile cubuleţe şi ciupercile. Amestecăm totul cu maioneză (adăugaţi oricâtă doriţi, dar ţineţi cont că este destul de cald şi nu e cazul să vi se facă rău) să se întrepătrundă aromele. Să nu uităm de pătrunjel pe care îl tocăm mărunt şi îl punem alături de legume.

Asezonăm cu sare şi piper după gust, iar dacă vrem să ne aventurăm, punem şi câteva felii subţiri de ardei iute. Că doar este o salată mexicană, nu? O servim în tortilla cu un sos specific mexican.

Iubiţi mâncarea, ea hrăneşte şi spiritul!

P.S. Dacă aveţi reţete pe care vreţi să le împărtăşiţi cu ceilalţi pasionaţi de bunul gust, îmi puteţi scrie pe adresa de e-mail adelina.barbu@magicaltaste.eu

0

Leave a Reply