6 Am fost zilele trecute prin piață și am văzut prune uscate și imediat mi-am adus aminte de mâncărica pe care o făceam împreună cu mama, mai ales când ținea…

Gătim ieftin și de post (sau nu): Mâncărică de prune uscate

Gătim ieftin și de post (sau nu): Mâncărică de prune uscate

6

Am fost zilele trecute prin piață și am văzut prune uscate și imediat mi-am adus aminte de mâncărica pe care o făceam împreună cu mama, mai ales când ținea post. Cred că și acum îmi amintesc gustul acela caramelizat și ușor robust al prunelor. Mm, îmi lasă gura apă chiar și după 20 de ani.

Sunt momente sau lucruri pe care le vedem și ne trimit într-o clipă în copilăre și, pentru puțin timp, ne simțim din nou copii.

Gătim ieftin și de post (sau nu): Mâncărică de prune uscateÎmi amintesc că mama nu folosea tot timpul carne. Dar când era o masă mai copioasă punea câteva copănele gustoase de pui. În rest, totul era simplu, nimic fițos, nimic complicat. Și tare mult îmi mai plăcea. Păcat că nu o făcea prea des. Sora mea nu era chiar cel mai mare fan al mâncării de prune uscate că era prea dulce. Dar, să recunoaștem, un pic de dulce nu strică niciodată, nu? 😛

Mama lua prune uscate la fum, fără sâmburi. Mi se păreau mie mai gustoase și mai cărnoase, dar cu toate astea, le mai ținea vreo oră în apă să se înmoaie puțin. Între timp, dacă folosea carne, asezona cu sare și piper copănelele, le cresta puțin cât să se pătrundă mai bine și mai repede. Într-o crăticioară, în puțin ulei de floarea soarelui, călea o ceapă tocată mărunt până se carameliza ușor, apoi adăuga vreo trei – patru linguri cu bulion. Le amesteca puțin și repede, după care turna cam două căni cu apă, condimenta cu sare, piper și o foaie de dafin. Acoperea cu un capac și lăsa să fiarbă până începea să se formeze un sos. Apoi, adăuga și copănelele de pui și le mai lăsa pe foc doar câteva minute.

Între timp, într-un alt vas carameliza două – trei linguri cu zahăr până căpăta o culoare aurie. După aceea, prunele împreună cu zahărul caramelizat le punea peste mâncărică și le mai lăsa la fiert până scădea puțin sosul.

Mm, un deliciu și nimic mai mult. Merită să îi purtați pe cei mici în copilăria voastră. 🙂

Iubiţi mâncarea, ea hrăneşte şi spiritul!

P.S. Dacă aveţi reţete pe care vreţi să le împărtăşiţi cu ceilalţi pasionaţi de bunul gust, îmi puteţi scrie pe adresa de e-mail adelina.barbu@magicaltaste.eu

6

Leave a Reply