6 Chiar dacă unii se feresc de ea, mâncărica de rinichi este demențială, gustoasă, delicioasă. Am auzit tot felul de comentarii cum că ar avea un gust ușor ciudat, dar…

Mâncărică de rinichi demențială

Mâncărică de rinichi demențială

6

Chiar dacă unii se feresc de ea, mâncărica de rinichi este demențială, gustoasă, delicioasă. Am auzit tot felul de comentarii cum că ar avea un gust ușor ciudat, dar dacă știți cum să condimentați organele, totul va fi simplu ca bună ziua.

Dacă, totuși, nu ne este chiar la îndemână să folosim rinichi vă dau un pont. Luați organe de vițel, le tăiați în jumătate, pe lungime și curățați grăsimea din interior, apoi crestați bine sau tăiați în felii de vreo 2 cm și spălați bine în mai multe ape reci. Feliile le opăriți într-un vas, în apă clocotită cu sare și oțet – la o jumătate de litru de apă puneți o linguriță rasă cu sare și 20 ml oțet – și le țineți 5 minute pe foc foarte mic, apoi le scurgeți și le limpeziți sub un jet de apă rece, apoi le lăsați să se scurgă bine.

Cred că acum puteți găti cu încredere rinichii și s-ar putea să aveți o surpriză plăcută. 🙂

Pentru această mâncărică aveți nevoie de 300 grame de rinichi de vițel, două cepe, un ardei gras, două – trei roșii sau 150 – 200 ml suc de roșii, 100 – 150 ml vin alb sec, un vârf de linguriță cu piper, o foaie de dafin, trei – patru linguri cu ulei vegetal, sare.

După ce pregătiți rinichii și sunt scurși bine de apă – îi puteți tapeta cu hârtie de bucătărie să luați surplusul – îi treceți prin făină și îi prăjiți timp de 10 minute, pe fiecare parte, cât să se rumenească puțin.

Într-un vas înăltuț, căliți ceapa tăiată julienne, solzișori, cum vreți să îi spuneți, vreo 5 – 6 minute, la foc mic. Apoi, adăugați ardeiul tăiat și el în felii subțiri, foaia de dafin, piperul,o jumătate de linguriță cu sare, patru – cinci linguri cu apă și lăsați-le să fiarbă acoperite până se înmoaie ceapa. Nu uitați să amestecați din când în când să nu se ardă ardeiul!

După aceea, puteți pune și roșiile curățate de coajă și tăiate în felii, vinul, puțină apă ca să se formeze un sos nu prea gros pe care îl sărați, dacă mai considerați necesar și îl acriți cu puțin suc de lămâie. Acum este momentul să adăugați rinichii prăjiți. Lăsați-i să fiarbă câteva clocote sau, de ce nu, introduceți vasul în cuptor pentru câteva minute.

Iubiți mâncare, ea hrănește și spiritul!

P.S. Dacă aveți rețete pe care vreți să le împărtășiți cu ceilalți pasionați de bunul gust, îmi puteți scrie pe adresa de e-mail adelina.barbu@magicaltaste.eu

6

Leave a Reply