6 Într-o zi ne-am decis să mergem la munte pentru un weekend și ne-am cazat la hotel Bulevard din stațiunea Predeal. Nu sunt genul de persoană care să fie impresionată…

Hotel Bulevard, un weekend in stațiunea Predeal

Hotel Bulevard, un weekend in stațiunea Predeal

6

Într-o zi ne-am decis să mergem la munte pentru un weekend și ne-am cazat la hotel Bulevard din stațiunea Predeal. Nu sunt genul de persoană care să fie impresionată de lucruri, dar acest hotel a reușit.

Clădirea impunătoare te atrage să îi treci pragul și să îi admiri interiorul spațios, luminos, curat la fel ca și camerele. Noi ne-am cazat într-un apartament care ne-a surprins într-un mod foarte plăcut. Fiind aproape de pârtiile de schi, vă puteți imagina ce priveliște am avut în fiecare dimineață.

Hotel Bulevard, un weekend in stațiunea PredealAjunși seara, la momentul servirii cinei, am zis să nu mai bântuim prin stațiune și să ne relaxăm la un pahar de vin acolo, la restaurantul hotelului. Nici acum nu îmi pare rău de alegerea făcută! Chiar am fost inspirați!

Am ales feluri de mâncare diferite, astfel ne putem bucura de cât mai multe preparate – asta este strategia noastră de fiecare dată când comandăm ceva. Eu am vrut bruschete, somon și papanași, iar soțul meu salată de ton, pui cu ciuperci și salată de fructe. Credeți-mă că porțiile au fost mai mult decât generoase!

Bruschetele pe care le-am servit au fost cu somon fume, ton, pastă de măsline și una cu roșii stropite cu oțet balsamic. Și acum salivez! Somonul, gustos și el, doar că rămăseseră oasele în el și, dacă nu erai atent, riscai să te îneci. Iar papanașii exact cât și cum trebuie! Nu era decât o singură gogoașă, dar nici nu trebuia mai mult! Dulceața de struguri – a fost pentru prima dată când am gustat în combinația asta – și sosul de smântână  au complimentat în cel mai delicios mod cu putință desertul.

Salata de ton recunosc că nu am gustat-o pentru că nu sunt o împătimită a ei. Dar din ce mi s-a spus, am înțeles că mai vrea o porție…în fiecare zi! Combinația de ton cu fășii subțiri de salată verde, porumb, roșii, castraveți și oțet balsamic l-a lăsat fără cuvinte, iar acest lucru este aproape imposibil! Iar desertul lui, salata de fructe, nu a făcut altceva decât să desăvârșească totul într-o notă sublimă.

Hotel Bulevard, un weekend in stațiunea PredealÎn a doua seară, eu am cerut o salată Caesar! Cum să vă explic? Din jumătate de porție m-am săturat! Soțul meu a fost nevoit să mănânce și ce mai rămăsese de la mine. Puiul condimentat exact cât trebuie ca să nu umbrească sosul care, pur și simplu, era decadent! Totul se întrepătrundea perfect! Apoi am fost serviți cu friptură Onix și cartofi natur! Nu pot să spun că a fost pe placul meu, dar a fost o amintire. Iar ca seara să se încheie într-o notă dulce, am fost serviți cu clătite umplute cu dulceață de struguri. Mai are rost să vă spun cum erau?

Prețurile preparatelor să știți că nu au fost deloc exagerate. Pentru dimensiunea felurilor de mâncare, calitatea lor, chiar cred că prețurile sunt cele corecte.

Un aspect care, din nou, m-a surprins a fost live-ul din fiecare seară! Nu vă imaginați că au fost melodii de petrecere. Dimpotrivă! Au fost melodii atât din repertoriul autohton, cât și din cel internațional!

Recomand cu căldură hotelul Bulevard din stațiunea Predeal!

P.S. Dacă aveți rețete pe care vreți să le împărtășiți cu ceilalți pasionați de bunul gust, îmi puteți scrie pe adresa de e-mail adelina.barbu@magicaltaste.eu

 

6

Leave a Reply