6 Spuneți-mi mie o persoană căreia să nu îi placă acei crispy strips ușor picanți cu sos de usturoi. Hai poate nu e fan usturoi, dar sigur nu o să…

Crispy strips cu sos de usturoi

Crispy strips cu sos de usturoi

6

Spuneți-mi mie o persoană căreia să nu îi placă acei crispy strips ușor picanți cu sos de usturoi. Hai poate nu e fan usturoi, dar sigur nu o să refuze o porție dublă de pui crocant.

Iar dacă v-aș spune că le putem face singurei, acasă și bașca și sănătoase, nu-i așa că v-ar intriga și v-ar face curioși?

Crispy strips cu sos de usturoiEi bine, nu aveți de ce să vă speriați! Sunt foarte ușor de făcut! Avem nevoie de doar câteva ingrediente: piept de pui, un ou sau două în funcție de mărimea lor, fulgi de porumb, condimente – sare, piper, boia de ardei iute și dulce, chilli, pudră de usturoi, iar pentru mujdeiul de usturoi: o căpățână de usturoi și ulei vegetal din belșug.

Tăiem pieptul de pui în fâșii egale, bineînțeles, după ce l-am spălat și luat surplusul de apă. Batem oul vânjos, îl condimentăm foarte puțin cu sare și piper și îl lăsăm deoparte până facem crusta.

Zdrobim bine fulgii de porumb ori cu ceva tare, făcăleț, pumni, ce aveți la îndemână ori îi punem în tocător și îi mărunțim. Apoi adăugăm sare, piper, boia, usturoi, chilli în funcție de cât de picante vrem să iasă bucățelele de pui.

Ce facem apoi? Crispy striiips! Cum? Luăm fâșiile de carne le dăm prin ou și apoi le tăvălim nițel prin fulgii de porumb.

Crispy strips cu sos de usturoiV-am zis la început că le facem sănătoase, nu? Ei bine, acum mă țin de cuvânt! În loc să le facem o baie de ulei, le așezăm într-o tavă, le stropim cu puțin ulei și le introducem în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius timp de 10 – 15 minute până capătă o culoare aurie de toată frumusețea.

Mujdeiul sau sosul de usturoi, dacă vrem să fim fancy, este foarte simplu de făcut. Zdrobim usturoiul și îl amestecăm, în primă fază, doar cu puțină sare până se face ca o pastă. Apoi picurăm ulei vegetal și îl amestecăm până se încorporează tot și continuăm procedeul până considerăm noi că este suficient. Eu, ca să nu am probleme cu stomacul, îl diluez cu iaurt.

Garnitura o alegem după pofte: cartofi la cuptor, salată de varză.

Să aveți poftă!

P.S. Dacă aveți rețete pe care vreți să le împărtășiți cu ceilalți pasionați de bunul gust, îmi puteți scrie pe adresa de e-mail adelina.barbu@magicaltaste.eu

6

Leave a Reply