6 Rețeta de spanac cu ciuperci și sos cus cus este una pe care ar trebui să o faceți ceva mai spre iarnă, dar eu nu sunt cunoscută pentru răbdarea…

Spanac cu ciuperci și cus cus

Spanac cu ciuperci și cus cus

6

Rețeta de spanac cu ciuperci și sos cus cus este una pe care ar trebui să o faceți ceva mai spre iarnă, dar eu nu sunt cunoscută pentru răbdarea mea, așa că, haideți să îi dăm bătaie.

Cum numai mâine nu-i poimâine, iar azi e toamnă, am zis să gândesc anticipativ ca o bună gospodină ce îmi place să mă consider și să mă pregătesc pentru postul Crăciunului. (Ca o paranteză, ce faceți de Revelion? …. îmi place întrebarea asta când e pusă de la începutul toamnei).

Mai are rost să va spun că este foarte uşor de gătit sau v-aţi obişnuit deja cu reţetele mele „complicate”? și în plus, la ce arome o sa folosim pentru rețeta asta vă garantez că mirosul va ajunge și pe scara blocului, de or să bălească toate pensionarele pe la ușa casei dumneavoastră.

Iată ingredientele pe care le-am folosit:

– 1/2 ceapă albă,

– 2 căţei de usturoi,

– 1/2 linguriţă ghimbir răzuit,

– 1 conservă cu ciuperci sau 10-12 ciuperci proaspete,

– 1 borcan cu spanac,

– 3 linguri cu cus cus,

– sare, piper, cimbru.

Într-o crăticioara încingem un strop de ulei în care călim ceapă tocată mărunt, ghimbirul şi usturoiul (îl lăsăm întreg pentru că, mai apoi, îl scoatem). Aveţi grijă că focul să fie mic.

spanac cu ciuperci si cus cus

Foto: Rețeta de spanac cu ciuperci si cus cus poate varia foarte mult, după gusturi

După ce ceapă devine sticloasă, adăugăm ciupercile. Dacă sunt din conservă, le spălăm bine înainte şi abia apoi le punem în crăticioara. Acoperim totul cu un capac şi lăsăm să se gătească preţ de 2-3 minute, după care adăugăm cus cus-ul, spanacul şi asezonăm cu sare, piper şi cimbru. Amestecăm totul foarte bine şi lăsăm să se întâlnească pe bulivard, toate aromele, pentru încă 5-10 minute.

Am uitat să vă spun că rețeta merge de minune cu un pahar de de vin alb demisec, doar așa cât să le mai dați papilelor gustative un moment de respiro de la delicatesa asta.

Să aveţi poftă bună, dragii mei şi un post cât mai uşor, atunci când va fi!

6
1 Comment
  1. Pingback: Cus cus cu roșii și migdale, pregătire pentru Postul Crăciunului

Leave a Reply